Internationalizarea Cluster Mobilier Transilvan – Győr, Ungaria, 7-8 octombrie 2015

In perioada  7-8 octombrie 2015  Cluster Mobilier Transilvan a fost prezent la evenimentul de brokeraj „Meet2Match in energy, environment, wood and food sectors in Hungary” prin membrii ai entitatii de management, Ciprian Morcan, in calitate de manager si Balint Ede, in calitate de manager tehnic.

Evenimentul  a avut ca si scop principal facilitarea interactiunii in scopul identificarii de parteneri de bsiness, explorarea potentialului de internationalizare a entitatiilor prezente, cresterea competitivitatii si vizibilitatii companiilor pe pietele internationale.

In cadrul evenimentului, reprezentantii CMT au purtat discutii cu Alpàr Tibor, decan la Facultatea  de Inginerie, Stiinta Lemnului si Arte Aplicate – Simonyi Karoly, facultate care in prezent desfasoara activitati de cercetare in domeniul acoperirilor functionale si al materialelor compozite utilizate in industria mobilei.  Aceste domenii, prin prisma propunerii de proiect inaintate de catre Cluster Mobilier Transilvan in august 2015, in cadrul Programului Operational Competitivitate prezinta interes deosebit pentru cluster dat fiind ca proiectul consta in crearea unui laborator de cercetare in directia acoperirilor functionale, si un laborator care are si componenta de cercetare in domeniul materialelor compozite.

O alta oportunitate fructificata in cadrul evenimentului a fost acumularea de know-how in ceea ce priveste elaborarea de propuneri de proiecte in cadrul Horizin 2020, prin discutii cu domnul Andràs Pàl Bózsik, manager de inovare in cadrul Ateknea Solutions, firma care ofera servicii de inovare si asistenta pentru IMM-uri pornind de la faza de idee pana la introducerea in productie.

Deasemenea, in cadrul celor 2 zile, Cluster Mobilier Transilvan a primit propuneri de colaborare in domeniul cercetarii in cadrul unui consortiu international care sa pregateasca o propunere de proiect in cadrul programului interregional Dunarea.

Beneficiind de expertiza impresionanta a principalilor organizatori, printre care  Ateknea Solutions precum si de sprijinul Enterprise Europe Network si al Comisiei Europene, evenimentul si-a atins obiectivele scontate si a generat interactiuni diversificate, de natura sa faciliteze internationalizarea clusterelor si generarea de noi parteneriate de business.

Pentru mai multe detalii click aici